Am început ieri festivalul în forță, cu o piesă de la Teatru Nottara: Agnes, aleasa lui Dumnezeu de John Pielmeier, în regia Sânzianei Stoican.

Un spectacol puternic și dramatic, de la care nu ai cum să nu pleci cu gânduri și dileme legate de credință, nebunie, psihologie, inocență, agresiune și traume.

O piesă despre a crede în Dumnezeu fără a-ți pune întrebări, despre puterea științei versus spiritualitate, despre pierderea inocenței și amprenta definitivă pe care o lasă traumele în oameni.

Într-o mănăstire de maici este găsit cadavrul unui nou-născut. O psihiatră este trimisă să evalueze starea mintală a măicuței Agnes, care născuse copilul dar care aparent nu îsi mai amintea nimic despre naștere, copilul mort, sau sarcina ei.
Împreună cu psihiatra și maica stareță suntem introduși într-o poveste polițistă încercând și noi să descoperim misterul minții lui Agnes, al nașterii, al copilului mort, al tatălui necunoscut. Cele două personaje reflectă atât de bine știința și credința. Iar în lupta permanentă care se duce între ele, fără să vrem, ne trezim apărători sau acuzatori. Unii am fost de partea știintei, alții am mers spre credință și am crezut în miracole. Unii ne-am împărțit piesa în două, oscilând între rațional și miraculos.

Personajul Agnes, atât de bine jucat de Cristina Juncu este întruchiparea inocenței, a curățeniei dar și a nebuniei.
Traumatizată și agresată timp de șaptesprezece ani de mama ei, Agnes are mintea pierdută, are episoade psihotice și viziuni dar este capabilă și de crimă.
Nu am mai văzut de mult timp nebunia jucată atăt de bine. Cristina Juncu este desăvârșită în rolul acesta, te trece prin toate fațetele unei minți rătăcite și o face atât de poetic și sublim încăt sunt sigură că o să-mi amintesc de ea în dicționarul meu interior, undeva la definiția nebuniei.

Scena amenajată în mijlocul spectatorilor, la nivel cu privirea, m-a adus atât de aproape de personaje și poveste încât m-am simțit două ore absorbită cu totul în lumea lui Agnes.
Am fost acolo cănd mama ei îi striga că e proastă și urâtă, am auzit-o certând-o și spundu-i că-i o greseală că există, am simțit când o agresa și o ardea cu țigara.
Și, mai ales am înțeles cât de multă nevoie avea Agnes de credință, de minuni, de salvare prin divinitate de la viața absurdă și nedreaptă pe care o trăia.
Pentru că, uneori, când știința nu mai poate face nimic, credința rămâne căldură și lumină miraculoasă în întunericul minții noastre.

Mi s-ar părea interesant de văzut acum și ecranizarea textului din 1985, filmul Agnes of God, regia Norman Jewison, cu Jane Fonda, Anne Bancroft și Meg Tilly.

Foto: Nicolae Gligor

AGNES, ALEASA LUI DUMNEZEU
de John Pielmeier
Teatru Nottara
Traducerea: Bogdan Budeș
Regia: Sânziana Stoican
Scenografia: Valentin Vârlan
Distribuția:
Agnes – Cristina Juncu
Martha Livingstone – Luminița Erga
Stareța Miriam – Victoria Cociaș

Articol apărut în sibiulbun.ro