Păcatele care curg din cuvinte
Nu caută leac
Caută inimi din care să muște-n poeme
Scriind cu sânge versuri prin ele.
Moartea care se naște-n fericiri,
Nu caută om
Ci gânduri în care să mucegăiască în fiecare atom.
Regretele care tâșnesc din netrăiri,
Nu se ascund prin vene,
Caută bucurii în care să explodeze în tristeți eterogene.
Disperări ce strigă mute din ființă
Nu caută glasuri,
Ci versuri prin care s-aprindă nemuriri.
Suflete îngemănate într-o îmbrațișare de aripi,
Nu caută viața
Ci veșnicia de a fi împreună.

Sunt răzvrătite frunzele în seara asta ca stările mele înnegrite de-îngheț.
Mă dispar într-o încleștare dureroasă de nedragoste.
Zmulgere de aripi îmi șoptește-o statuie de piatră…spune-i zmulgere.
E durerea rămânerii când te rupi din mine.
Mă dor cioturile de suflet, mă dor urletele lor.
Noaptea, mai ales noaptea când mă prefaci în piatra.