Am văzut ieri Toată liniștea din lume, one woman show cu Katia Pescariu, despre drama unei mame cu un copil autist.
Ce a putut face actrița aceasta singură pe scena este aproape de necrezut, atât de dramatic și tumultos a spus totul.
Azi am citit că New York Times a inclus-o printre cei mai buni actori ai anului 2021.
Piesa a fost atât de dură și atât de bine jucată încât am ieșit de la ea cu dureri de stomac și de cap… se termina cu ea bolnavă de cancer alegând să-ți eutanasieze copilul bolnav la o clinică din Olanda…
La un moment dat mă gândeam să plec, să nu văd finalul, mi se părea că nu o să-l pot duce, că o sa plâng necontrolat și prostește. A fost mult mai ușor și mai poetic decât am anticipat, cu cuvinte sparte în litere care pluteau pe scenă din mijlocul spectatorilor. Și cu liniște, multă liniște și gândurile noastre ale tuturor plutind în aer, urlând în tacere. Am fost și noi părtași la crima unei mame. Am susținut-o. Am tăcut.
A fost o explozie de emoții și de sentimente. Negative mai ales.
Am rămas cu rândurile ăstea din piesă “Dintre toate durerile lumii oamenii sunt cea mai grea.
Când mă privesc sapă șanțuri de durere.”
Mai multe despre acest spectacol vezi aici
