Îmi spui că eşti vinovat pe viaţă
Că totul în noi şi-n jur a murit
Când eu port în cearcăne muscătura buzelor tale.
Eşti fericit.
Nu mă cunoşti în nicio viaţă.
Eşti moale în gânduri şi palid ca o atingere de ceaţă.
Tot mai departe, descompus de sens
Ca aşteptarea ce nu mai aşteaptă.
Mi-ai furat marea noastră inventată-n într-o dimineaţă,
Pustiu făcând în sufletul lucrurilor,
În sensul cuvintelor, în linistea fiinţei.
Şi tot ce pot să urlu îmbolnăvind în gând şi-n mine
Este
Cum pot trăi cu ruşinea
De-a rămâne-n viaţă?