Mi-am descalțat sufletul
La intrarea-n poezie.
Mi-am dat jos valurile din picioare
Să simt cu albastrul tălpilor mele goale
Ce gust are inima ta.
Talpa mea are mângâierea mării
Când se leagăna pe tâmpla ta
Și-o sparge în mii de simțiri prizoniere în ea.
Ființa mea are consistența luminii la răsărit
Când te caută.
Lumina aprinsă – vie a vieții
Ce se zbate-n versul ce-mi tâșnește din tălpi.
Interiorul ființei tale pesemne-i precum
Zăpada
Peste firul verde al sufletului tău,
Așternută-n straturi de protectie magnetică.
Ce de ani au trecut…
De-ai uitat
De câmpul magnetic pe care călcăm amândoi…
El se muta după noi toată viața.
Copacii au pene în rădăcini si
Înfloresc iarna.
Nu știi încă?
Nici măcar zăpada firavă așternută
Peste trupul tău
Nu ne poate despărți sufletele
Să înflorească într-o îmbrațișare.
Când e scris să fim noi
În marea ce ne curge prin vene,
Nu ne rămâne decât să pășim
Desculți
Amândoi
Pas lângă pas
Peste miraculoasa întindere a vieții.
Tălpile tale au mângâierea mamei
Peste gândul meu.
Descalța-te de toate, lasă-le pe afară,
Fii tu cum te văd eu
Cu sufletul.
Desculț si pur ca un înger
Ce-mi veghează poezia.

Ştii ?
Pe unde am trecut noi ceilalţi se vor iubi…
Străzi ce poartă miracol prin paşi,
Prin noaptea uitării de sine..
Sunt tu şi-mi umblu prin vene.
Sunt urma iubirii ce-mi arde cuvinte.
Muţi zburăm prin noi,
Prin visul nostru cu mare.
Ne prindem cuvintele-mâini…
Ne călcam prin suflet.
Uitand de noi,
Fugind de dorinte.

Simţi ?
Pe unde am trecut noi, ceilalţi se vor iubi…

Încerci să-ţi pleci capul
Până la pământ
Căutând
O jumătate de oră
De apă.
O picătură de pământ
Ar vrea să-ţi stingă setea
De timp.
Desprinsă din tine
Picătura de timp
Îţi aşterne sufletul
Pământului,
Lăsând din tine
Jumătăţi însetate de apă
Regăsind mereu şi mereu
Picături de pământ
Însetate de timp.
…Într-o continuă căutare
De suflet
Şi apă
Şi timp
Şi pământ…

Am adus acasă peştele tău, să-l las să clipească din pleoapa mea stângă.
Că-i acolo pe parte cu inima
Poate la o clipire-două
A treia va fi o bătaie…
Am să-ţi fur pleoapa cea dreaptă,
S-o îmbrăţişez cu pleoapa mea acvatică
Şi cu toate poemele mărilor,
Poate la una-două bătai ale inimii
A treia va fi zbor.
Adunăm cu mirări zboruri alese
Cu bătăi de suflet.
Îngrădim poezia cu valuri nesparte,
Din marea ce suntem pe veci,
Poate la două poeme,
Unul vom fi noi, cu dileme,
Cu zbor, acolo,
Cu muchii de dor.