Prefaceri

Am visat azi noapte
Chitara ta.
Am prefăcut-o peste zi
In brăţară
Şi-am purtat-o la mână.
Am visat
Acordul tău,
Şi dimineaţa-l aveam
Cercel în ureche.
Te-am visat azi noapte
Şi-acum te port la gât,
Pe piept, în loc de
Inimă.