Departarea albastra, de-i marea sau zapada doar,
E ochiul tau magic
Ca un magnet ce rascoleste-n ura.
Lumina asta mov de-apus
Ce-asterne pe zapada boala
e umbra ta scobind-n sufletu-mi o iarna cruda fara de cuvinte.
Aduni singuratati in bulgare de inima
Si crezi ca-i bine cand esti la caldura
Dar uita-te, uita-te spre mare cu ochiul tau bolnav
Inghetul, de adanc din tine vine.
Din linistea adanca a proprii mele fiinte
Ce acopera nelinisti sangerande si boli trecute parca,
Se aude incet ca o poveste de Craciun spusa-ntr-o noapte,
Inima ta batand in mine.
M-am speriat. Dintr-odata aveam doua inimi.
Incep sa numar. Am patru ochi, patru plamani-ai tai respira inca prin mine.
E-o fericire ce ma cuprinde de nicaieri ca o magie…
Oare asta inseamna ca am doua suflete?
Ţurturi din lumină se-adună strângând în pumni
Vise de zapadă.
Dă-l jos pe cel din colţul sufletului,
Simt că-o să-ti cadă drept în inimă,
Sângerând până la vară…
Inima mea are formă de soare roşu
Zărit printre gene într-o dimineată geroasă.
Prin aburul trenului am recunoscut forma
De roşu a inimii mele,
Unde au înghetat în fiecare anotimp
ţurturi de simţuri păstrate pe viaţă.
Am unul din marea unde te-am iubit,
Dacă l-aş topi ar avea gustul sufletelor tale
din multele feluri în care m-ai iubit.
Celălalt ţurţure e din ninsoarea ce-am văzut-o prima oară
în noiembrie.
Altul din seara când am privit amândoi roşul cerului la apus.
Cel mai viu, încă neîngheţat dintre ele
E cu tine legănându-te în ritmul râsului meu.
Adunăm ţurţuri de lumină cu tot ce simţim în noi
Sperând că-nghetăm aşa în nemurire,
Toate formele în care am iubit.
Din ochii tăi ţâşnesc versuri
Albastre,
Cu gust de copilărie.
Din gura ta se deapănă depărtările mării şi
multele feluri în care-am iubit-o.
Unde se opreşte poemul celui mic, şi-ncepe poezia celui mare?
Lumi imaginare-ţi îmbracă încheietura inimii,
Trăgând înapoi clipe întepate pân-la sânge de iubire.
Care-i povestea copilului ce-ai fost?
A primului iubit?
Care-i sfârşitul din noi?
Noi doi.
Eu şi copilul ce-am fost?
Mi s-au încurcat visele cu tine,
Şi nu le mai visez bine.
Oare cum să fac să te repun
între coordonatele mele de vise?
Măcar pe acolo pe la sfârşit
Să mă trezesc cu tine dimineaţa
Pe-o încheietură
Sau în ureche.
Să te păstrez în formă de vis
Printre cuvintele poeziei
Ce-mi stă azi pe buze.
E primăvară şi parcă te-am pierdut
prin noaptea rece de vise.
Nu te mai găsesc printre ele.
Mă apucă seara, aşa o teamă că ai uitat
Să-nmugureşti
De verde, de primavară, pentru visul meu.
M de la Minunea ce-nmugureşte-n Mulţumire… M ca Marea cea dulce ce-mi Mişcă orice simţ aş avea, M ca o…
Străzile tale-mi vorbesc,
Îmi spun povestea lor
Inventează cuvinte pentru noi…
Pentru ce n-am spus și-am simțit prea mult.
Știu despre tăcerea noastră
Și umplu golul neplecării cu speranța umbrei zărite.
Simți?
Ar putea fi gândul meu plecat să te caute…
Străzile mele scriu si visează
Umbre de suflete-n iubire.
Au poezia lor,
Aștern versuri,
Pentru ce-a mai rămas din neplecare, neiubire, nedor…
Știu despre neființa noastră si ne cauta suflete.
Mă-nvăluie umbre fierbinți de noapte.
Tresar pe stradă…
Ar putea fi dorurile tale plecate să mă caute.
Străzile noastre compun idei,
Au sunetul lor,
Se tânguie ca o mare rătăcită ruptă de valurile ei,
Plângând durerea mâinilor noastre dezlipite din îmbrățișare.
…a inimii mele smulse, rămasă-n pieptul tău…
Știi?
Mi-au crescut vene
Pe sub străzi,
Prin pământ,
Până la tine.
Îsi caută inima.
Ce-ai spune, dacă fix in clipa asta
Sângele meu s-a unit cu inima din pieptul tău?
Mi-ai declina plecarea cu neplecarea ta?
În jurul nostru se sparg cuvinte-n toamnă şi se-mbracă
Întunericul în soare.
Se plânge de mine pământul
Că n-am rădăcini prin el.
Mă strigă cu foşnet de oameni,
Să mă îmbrace în frunze vii
Să mă adoarmă prin el
Cu braţe de suflet şoptite de uitare.
Mă reclamă azi cerul
Că mi-au crescut prea sus aripile
Şi-l înţeapă în coastă
Obrăznicia lor.
Prin noi se sparge gându-n cercuri moi de inimi
Fără viaţă.
Se plânge de mine că nu pot uita
Că-mi strică întunericul prin mine
Drumul sângelui,
Şi-aleargă nebune idei fără de casă.
Despre…
Despre tăcerea aceea ce nu poate să tacă
Trebuie să vorbim.