Ţurturi din lumină se-adună strângând în pumni
Vise de zapadă.
Dă-l jos pe cel din colţul sufletului,
Simt că-o să-ti cadă drept în inimă,
Sângerând până la vară…
Inima mea are formă de soare roşu
Zărit printre gene într-o dimineată geroasă.
Prin aburul trenului am recunoscut forma
De roşu a inimii mele,
Unde au înghetat în fiecare anotimp
ţurturi de simţuri păstrate pe viaţă.
Am unul din marea unde te-am iubit,
Dacă l-aş topi ar avea gustul sufletelor tale
din multele feluri în care m-ai iubit.
Celălalt ţurţure e din ninsoarea ce-am văzut-o prima oară
în noiembrie.
Altul din seara când am privit amândoi roşul cerului la apus.
Cel mai viu, încă neîngheţat dintre ele
E cu tine legănându-te în ritmul râsului meu.
Adunăm ţurţuri de lumină cu tot ce simţim în noi
Sperând că-nghetăm aşa în nemurire,
Toate formele în care am iubit.