Cand paginile unui jurnal eteric al emotiilor mele nu mai sunt de ajuns, imi imprumut inima unui copac albastru ce-a rasarit langa noi pe strada.
Scoarta lui devine brusc o inghetata pufoasa ce se prelinge peste palmele tale, incarcandu-ti gandurile cu prea multa aroma de vanilie.
Ar putea oare fiinta ta sa preia emotia unui copac inflorit in noiembrie?
Sau copacul meu a preluat bataia inimii tale si n-a mai stiut ce sa faca altceva pentru noi decat sa infloreasca nebun pe-o strada in lumina iernii?
Florile lui sunt ganduri si soare.
Frunzele lui sunt fioruri albastre si stropi de mare.
Seva lui este precum sangele tau vulcanic ce apasa pamantul fiintei tale cu prea multa inchidere in sine.
In ochii tai se reflecta cerul prea fierbinte pentru aerul rece al zapezii ce se apropie de noi.
Cand se asterne zapada peste radacinile din cartea asta, oare bataia inimii tale o s-o mai recunoasca pe a mea? Doar au stat impreuna intr-un copac albastru ce a inflorit nebuneste intr-o iarna…