Tăcerii îi plac strigătele noastre.
Dintr-un capăt în altul de mare,
Se transformă-n şoapte albastre.
Mării îi plac valurile noastre de uitare.
Dintr-o tăcere în alta
Se transformă-n idei amăgitoare.
Cuprindem întreg pământul
În suflet. Se zbate cu gândul,
Şi lasă mereu…mereu urme.
De noroi, de întâmplare,
De prea tare…

Tăcerii îi plac trupurile noastre
Ce poartă
Doar urme.