Sunt atâtea ferestre-uși spre infinituri.
Unele duc în rai, altele mă ajung în iad.
Toate încep la mine în gând și se termină în zidul tău.
Nuațe de albastru, bleu, bleumamarin, alb, roscat și maro. Culori asortate cu gândurile mele. Pătrate și forme drepte, nerotunjite precum inima mea.
Când nu te pot striga, inima mea are forme drepte, se întinde pe linii nesfarșite.
O inimă-linie întinsă pe sub ferestre.
Când nu pot iubi, inima mea e un pătrat închis în albastru. Cu margini maro ca pământul care mă cheamă să mă întorc în el.
Ce aș alege dintre toate ferestrele lumii ca să plec?
Ce ușa alegi când nu te mai știe nimeni?
Ce forma aleg pentru a-mi ține ființa?
In ce geam sălăsluiesc ca să ajung la tine?
In ce nuanță albastră-mi vopsesc privirea ca să mă vezi?
Cât de albă să-mi fie atingerea ca să mă simți?
Cât de roșiatică să-mi fac gura ca să mă auzi?
Care lacrima o ascund în labirintul de ferestre ca să o întelegi?

Sunt un tablou strâmb, într-o cameră de hotel, pe lângă care trece curgerea mării.
M-am pus în cui pe perete asteptând ochiul tău bleumarin care să mă citească. Să mă îndrepte.
Om-ochi fără cuvinte rostite, ia-mă cu tine pe planeta emotiilor tale, îmbraca-ma în sens și învie-mă.
Fă-mă artă de emoție cu privirea ta.
Fă-mă verde-mare și vers.
Fă-mă poezie.
Atinge-mă și lasă-mi un sens.
Iți văd acum atingerea care mă scrie.
M-ai transformat în poem.
Suntem conectați împreună prin albastru și versuri.
Mă iei cu tine, rămâi cu mine.
Suntem un labirint de ferestre-emoții
Care-și asteaptă ochiul-iubitor.

Când strig Poezie
Pe mine mă chem.
Când urlu la Mare, pe mine mă cert.
Când te caut, pe mine mă găsesc.
Stau ascunsă-n poeme, prin valuri, în adâncul tău.
Pictând un vis, mă scuipi afară prin aer.
Când tai în albastrul văzduh,
Pe mine mă zbor.
Când mă târăsc pe sub pământ,
Mormânt cuvintelor sap.
Se adună furnici deasupra mea,
Hrănindu-mă cu poeme.
Îmi număr cuvintele moarte: unul mi-l scriu pe trup,
Alte două le împlânt în tine…scară spre cerul poeziei din lume.
Doar privindu-mă, îmi stergi luminile, precum aburul de pe-un geam.
S-au încins literele de atâta uitare, nu vezi?
Când visez, mă întregesc pe mine
Într-o mare impetuoasă cu valuri scrise-n palme.
Când scriu, pe mine mă aștern pe hârtii goale,
Desfăcând ca un legist segmente de Suflet.
Sunt poezia și cuvântul ce-o scrie,
Marea și pământul pe care-și crește valurile.
Am fost creată să mă descompun în fiecare vers pe care-l vărs din mine,
Pâna la moartea cuvintelor și
Nașterea tăcerii.
Când nu scriu,
pe mine mă tac.

Sunt o pată de cer din perspectiva apei,
Care zgârie perfecțiunea picăturii.
Sunt un cancer al inimii din perspectiva ta,
Care-ți renaște celula de piatră.
Din perspectiva sângelui, sunt un culoar al trecerii spre metafora morții.
Privind dinspre cuvânt sunt un nereușit vers
trimis pe sub pământ înspre rădăcinile tale.
Privind dinspre gând, sunt o deviație de emotie,
O palmă de lacrimi dată rațiunii.
Din punct de vedere al inimii tale
ating o bătaie imperfectă de zbor, de aripi
Dinspre înalt, sunt un ochi spart de prea multe versuri.
Dinspre pământ, sunt o explozie de albastru putrezit de oase
ce se înmulțește infinit în mii de celule ale cuvintelor.
Din perspectiva poeziei sunt un cuib părăsit,
o lacrimă ce plânge după-un ochi interior.

Te-am visat azi noapte.
Stăteai înfipt între Pământ si Marte,
Suspendat undeva între coastele mele planetare,
Tot încercând să-mi nimeresti sufletul.
Când mișcai un braț,
Se destabiliza Pământul
Începea furtuna și te certau mările.
Când înclinai capul,
Sărea Marte cu gura
Că vezi doamne
Îi strici simetria.
N-o să găsești așa
Coordonatele sufletului meu.
Îți spuneam eu.
Tu tăceai
În încercarea de a-ți potrivi echilibru
După bătăile gândului meu,
Doar s-o nimeri vreo palma de-a ta
Într-un colț de suflet.
Încearcă cu poezia
Ți-am șoptit obosită
Dupa vreo cinci nopți
În care mi-ai distrus echilibrul planetelor.
Cuvântul ți-a intrat în piele până-n suflet
Și-au țâșnit versuri
Din umerii tăi ascuțiți
Îndreptați spre cer.
Săreau poeme din pieptul tău
Se-mplântau în visele mele
Umplând eterul dintre noi
Transformând încet un vid
Într-o nouă planetă…
Ce spui?
Vrei s-o numim Poezie?