Continuare
Ştii ?
Pe unde am trecut noi ceilalţi se vor iubi…
Străzi ce poartă miracol prin paşi,
Prin noaptea uitării de sine..
Sunt tu şi-mi umblu prin vene.
Sunt urma iubirii ce-mi arde cuvinte.
Muţi zburăm prin noi,
Prin visul nostru cu mare.
Ne prindem cuvintele-mâini…
Ne călcam prin suflet.
Uitand de noi,
Fugind de dorinte.
Simţi ?
Pe unde am trecut noi, ceilalţi se vor iubi…
Tu
Azi încerc un exerciţiu al uitării.
Azi mă las de cuvinte.
Mâine o să fiu uitare.
Azi mă prefac şi trăiesc
Renuntând la visare.
Mâine…
O să mă sufoc de-atâta întâmplare.
De azi abandonez chemarea
Şi-arunc miracolul.
Mâine…
O să împietresc de atâta căutare.
Azi încerc un exerciţiu al uitării
Cum erai ? unde începeai ?
Mâine voi găsi amintirea.
De azi arunc promisiunea
Şi împietresc clipa.
Mâine…
O să ştiu că eşti.
Renaştere
Mă scutur de pietre
Strig mării cu sânge durerea
Dă-mi cuvânt pentru vis !
Pune-mi aripa aia-n mână
Să-înnot aproape cu ea !
Mă scutur de pietre
Am înca penele mele.
Strig cu-un val să mă ia,
Să mă adoarmă pe-o pleoapă,
Cu marea curgându-mi prin trup.
Mă scutur de pietre
Să-mi treacă rana şi nisipul crud,
Cu versuri să-mi creasca carnea la loc
De unde te-ai rupt înfiorat ca un val …
Mă scutur de pietre
Cresc şi plâng ca scoicile-n mine.
Ştii ? strig mării ca lui Dumnezeu :
Adu-mi înapoi sufletul val!
Sete
Încerci să-ţi pleci capul
Până la pământ
Căutând
O jumătate de oră
De apă.
O picătură de pământ
Ar vrea să-ţi stingă setea
De timp.
Desprinsă din tine
Picătura de timp
Îţi aşterne sufletul
Pământului,
Lăsând din tine
Jumătăţi însetate de apă
Regăsind mereu şi mereu
Picături de pământ
Însetate de timp.
…Într-o continuă căutare
De suflet
Şi apă
Şi timp
Şi pământ…
Vom fi
Am adus acasă peştele tău, să-l las să clipească din pleoapa mea stângă.
Că-i acolo pe parte cu inima
Poate la o clipire-două
A treia va fi o bătaie…
Am să-ţi fur pleoapa cea dreaptă,
S-o îmbrăţişez cu pleoapa mea acvatică
Şi cu toate poemele mărilor,
Poate la una-două bătai ale inimii
A treia va fi zbor.
Adunăm cu mirări zboruri alese
Cu bătăi de suflet.
Îngrădim poezia cu valuri nesparte,
Din marea ce suntem pe veci,
Poate la două poeme,
Unul vom fi noi, cu dileme,
Cu zbor, acolo,
Cu muchii de dor.
Sufletul meu de toamnă
Când toamna ne cuprinde îmi picură plângând
Speranţa unui vis.
Freamătul marii îmi desluşeşte-n gând
Ruina unui farmec-iubirea mea dintâi.
Când ea se stinse-n mine nu stiu
Era o umbră a uitării…era pesemne toamnă
În ochi mi-aduce lacrimi şi spre trecut mă-ndemnă.
Ce tristă-i amintirea ta, speranţă în pustiu
Durerea mea-i tot mai amară
Şi se topeşte-n ale tale lacrimi, sufletul meu de toamnă.
Perechea mea
Suflarea caldă-n spatele tău
Crează miracole-ntr-un vis de-al meu.
Stai nemişcat
Şi respiri cu plămânul meu stâng.
Când închid ochii
Mă topesc în căldura ta.
N-am fost nicioodată eu
Ci doar rasuflarea ta.
Îmbrăţişare
Aştept îmbrăţişarea ta pe fiinţa mea,
Plăpânda să fie ca firul de iarbă
Răsărit în ianuarie
Vine mereu dureroasă ca o luptă
Cu singurătatea ta.
Caut căldura versului tău în mintea mea
Să curgă lin ca viaţa ploii
Peste floarea ce creşte-n pământ
Ca piatra.
Viaţa-mi pândeşte mirajul descoperirii.
E o străina cu ochi de sticlă
Ce urlă-n mine ca depărtarea
Aştept mirajul tău în lumea mea
De neînţeles să fie ca prima ninsoare
Peste frunze de suflet.
Vine mereu usturătoare ca o rană
Infectată de prea multe valuri.
Aştept îmbrăţişarea ta
Rugându-mă să-mi clădeşti inocenţa
Prin cuvintele ei.
Sfârsit
Îmi spui că eşti vinovat pe viaţă
Că totul în noi şi-n jur a murit
Când eu port în cearcăne muscătura buzelor tale.
Eşti fericit.
Nu mă cunoşti în nicio viaţă.
Eşti moale în gânduri şi palid ca o atingere de ceaţă.
Tot mai departe, descompus de sens
Ca aşteptarea ce nu mai aşteaptă.
Mi-ai furat marea noastră inventată-n într-o dimineaţă,
Pustiu făcând în sufletul lucrurilor,
În sensul cuvintelor, în linistea fiinţei.
Şi tot ce pot să urlu îmbolnăvind în gând şi-n mine
Este
Cum pot trăi cu ruşinea
De-a rămâne-n viaţă?