Vis

Aștept mereu cu nerăbdare piesele de teatru regizate de Radu Afrim. A devenit cumva preferatul meu, îmi place cum iese din tipare, apreciez joaca lui creativă, nebunia lui frumoasă, energia pe care o pune în piesele lui și pe care o iei cu tine acasă după fiecare spectacol.

Despre Inimă și alte preparate din carne aș spune în primul rând, că are un text minunat scris de Dan Coman despre relații, dragoste și destrămări, plin de poezie, atât de modern și actual. Dan Coman are un fel al lui miraculos de a scrie despre viață, împletind realismul magic cu poemele cotidianului.
Punerea în scenă a lui Afrim îl desăvârșește, personajele prind viață si le simți răsuflarea lângă tine. Poți fi chiar tu zbătându-te într-o relație, ca un fluture negru mereu pe moarte, mereu renăscând (laitmotivul acestei piese și simbolul vieții unei relații).
Mai multe personaje seducătoare și viețile lor se întrepătrund și ni se relevă frântură cu frântura, până ni se întregesc toate poveștile lor, cu suferințele, singurătățile lor, iubirile și sperantele.
Pendulând între drama și comedie, piesa este mai degrabă un poem de iubire și o declarație de dragoste.
Imbinând teatrul cu muzica, filmul, poezia, jocul de lumini, Inimă și alte preparate din carne este un spectacol modern, energizant, plin de pulsiuni și emoții. E genul de piesă pe care o simțim fiecare ca fiind un pic și despre noi și relațiile noastre.
Mi-a ramas fraza asta din text (pe care mi-ar plăcea mult să-l citesc integral, cine știe poate chiar sub formă de carte) spusă de actrița Raluca Păun, preferata mea din piesa asta (face un rol grozav)
“… El mi-a spus: Imi place cum mirosi … Imi place cum mirosi… poate asta este dragostea, o propoziție care nu te lasă să dormi noaptea. ‘

“Despre dragoste și despre praful colorat care se alege din ea. Despre fluturele-labrador care se zbate în zadar la capătul realității. Despre umorul involuntar și singurătatea voluntară. Despre adevăr, tandrețe și sex. Despre copii, poezie și cafea. Despre corp și despre cum duce el greul. Despre crizele mici izbucnite în plină criză. Despre frumusețe și despre sufletele tot mai uscate, întărite deja pe la margini. Despre plăcere și boală. Despre limbaj și despre cum se scurge culoarea din lucruri. Despre cuplurile de interior. Despre viața care atârnă la câțiva cm în afara noastră. Despre inimă și alte preparate din carne” – Dan Coman

Și o melodie pe care-am cules-o din ea Butterfly Mornings – Hope Sandoval & The Warm Inventions

Piesa a primit premiul Uniter pentru cel mai bun spectacol în 2021.

Mai multe detalii despre ea poți citi aici.

Sursă foto https://tncms.ro/spectacole/inima-si-alte-preparate-din-carne/

Femeia mării, spectacolul de teatru de Andriy Zholdak după Henrik Ibsen vine ca o transă pentru spectator… 4 ore de explozie umană… 4 ore de disecare a nebuniei… 4 ore care te fac să-ti privești fiecare coltișor al minții si să recunoști: da, am fost și eu acolo. Am trăit și eu nebunia asta. Neîntelegerea, neiubirea, disperarea, irationalitatea.
E genul de piesă care-ți inundă visele noapte, cu care te trezești buimac dimineața si-o înghiți la loc cu multă cafea.
Femeia mării, Ellida, fata cu nume de corabie, e ființa îndrăgostită de mare, care trăiește povești de dragoste imaginare (sau nu?) și care ți de lipește de suflet și-o duci mult timp cu tine. Ar vrea să evadeze dintr-o căsătorie care o sufocă și în care nu găsește dragostea de care are nevoie. Tănjeste mereu după marea ei, după apă curată și scufundări în mare, de fapt tânjeste mereu după iubire.
Jucată remarcabil de actrița Costinela Ungureanu, Ellida este printre cele mai memorabile personaje pe care le-am văzut la teatru în ultimul timp. Actrița face o nebunie de rol, te întrebi uneori de unde are ființa asta atâta energie, atâta forța de joc. Suavă și eterică, plină de fortă și intimitate, zbucimată și misterioasă precum marea.
Piesa este psihotică, ca un delir prelungit și cred ca au ales să o facă atât de lungă tocmai ca să devină aproape insuportabilă de privit și simțit, exact ca nebunia ei.
Iar când ieși în miez de noapte de la ea, te tot întrebi doamne chiar am trăit așa ceva, am văzut la așa ceva? Ce actriță, ce ființă, ce rol, ce femeie-mare, ce nebunie. Și simți că piese ca ăstea te-au făcut să iubești teatrul și să nu poți trai fără el.

Sibiul e cel mai frumos când e învăluit în emoția festivalului de teatru. Nimic nu-l îmbracă în culoare și bucurie, asa cum o face de teatrul cu toată frumusețea și efemeritatea lui.
Orașul devine complet, oamenii lui se desăvârșesc.
Spectator și culegător de miracole. Clipa perfectă a efemerului când devii un personaj și plângi și iubești pentru 2 ore. O clipă. Atât a tinut povestea ta.
Ce înseamnă teatrul pentru spectator?
Emoții adunate în ființa ta…bucurii eterice…împliniri și esecuri…râs și lacrimă…tandrețe si părăsire…cum poți simți atât doar privind actorii pe o scenă?
Cele 10 zile devin sute. Spectacolele par nesfârșite. Neîntrerupte. Mergi dintr-o piesă în alta. Pe unele le visezi apoi noaptea. Ești tot acolo. În întuneric, unit cu povestea. Pe unele le iei cu tine la cafea dimineața. Cu altele bei paharul de vin târziu în noapte. Teatru îți intră sub piele. Iți circulă prin vene spre inimă. La una – două bătăi, a treia este pentru teatru.
Devine locul unde mi se întregesc visele. Unde actorul nu mai este simplu personaj, piesa sau regizorul se disipează. Scena devine locul unde poemele mele prind viață.
Asta este teatrul. Cuvinte eterne-emoții plutitoare-poezie-zbateri de aripi. Sfera mea completă cu vise.